E iarnă dar ce iarnă Doamne!
Când câinii stau la pândă pe poteci
Când sfinții cad iar stâlpii se îndoaie
Pe Tera este teamă, plâns și ploaie
Și simți că mai departe-i greu să treci.

Veștile sunt rele, este destabilizare,
Iar frica se ascunde mai adânc,
Cu mască, fără mască pe cărare
Mărșăluim cu ochii goi privind în zare
Iar cei neputincioși se vaietă și plang.

Natura e în alb, un strai de sărbătoare
În antiteză cu haosul de pe pământ
Ea ne vorbește despre o splendoare,
Un plan Divin unde nu e schimbare,
Ea reprezintă Creatorul Drept și Sfânt!

Veniți creștini sa ne proșternem fața
Cerând sa curgă Har dar și iertare!
Ca în Sodoma astăzi a ajuns viața,
Așa că până nu se rupe-n două ața,
Imperativ e, să ne recunoaștem fiecare!

E ceasul cel din urmă, e vremea de trezire
Cu ochii țintă să fim spre Creator
Fecioarele au intrat cu toate-n ațipire
Dragostea sa stins în vorbă și trăire
Iar cei ce nu veghează se îndoaie, apoi mor.